Video|Nemulțumiri legate de organizarea manifestărilor de 1 decembrie

La începutul acestei săptămâni Partidul Național Liberal, filiala Sighetu Marmației, a organizat o conferință de presă. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate subiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a  ultimei ședințe de Consiliu Local. S-a discutat și despre modul în care au fost organizate manifestările dedicate Zilei Naționale a României.

Președintele PNL Sighet, Daniela Onița Ivașcu, este de părere că evenimentele dedicate zilei de 1 decembrie în anul Centenarului Marii Uniri nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor sighetenilor, iar în comparație cu alte orașe în Sighet activitățile au fost slab organizate.

”Pentru că suntem în an centenar mi-am arătat nemulțumirea legată de faptul că de 1 decembrie la Sighetu Marmației, eu consider că nu am sărbătorit așa cum se cuvine într-un an centenar Ziua Unirii. Faptul că nu știu din ce motive au lipsit oficialitățile județului, au lipsit atât primarul cât și o parte din consilierii locali, am simțit ca o oarecare lipsă de respect față de istoria poporului român, față de noi, de sighetenii care în an centenar am fi meritat mult mai mult de la ziua de 1 decembrie. Nu neaparat că ne-am fi dorit ceva fastuos în Sighet, dar cred că puteam marca mult mai bine această zi și mi-a rămas oarecum cu mâhnire în suflet acest fapt, văzând prin comparație cu alte orașe modul în care oficialitățile au înțeles să serbeze ziua de 1 decembrie”, a precizat Daniela Onița Ivascu, președinte PNL Sighet.

Daniela Onița Ivașcu a mai precizat că în cursul lunii decembrie filiala Sighet a Partidului Național Liberal va premia 14 copii care au obținut premii la olimpiadele școlare naționale, iar înainte de Crăciun vor fi duse cadouri copiilor nevoiași.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.