NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER: Maramureşul a fost inclus între cele mai frumoase 20 de destinaţii de vizitat în 2015

NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER: Maramureşul a fost inclus între cele mai frumoase 20 de destinaţii de vizitat în 2015

 Maramureşul pare să rămână în topul destinaţiilor turistice. O arată de altfel şi cifrele Direcţiei Judeţene de Statistică Maramureş. Chiar dacă nu există încă o evidenţă clară pentru lunile de vară, datele aferente lunii mai a acestui an demonstrează că acest ţinut este preferat de tot mai mulţi turişti. 

Maramureşul a fost inclus între cele mai frumoase 20 de destinaţii de vizitat în 2015, recomandate de revista americană National Geographic Traveler. La capitolul turism, judeţul pare să stea în continuare destul de bine, cifrele lunii mai, spre exemplu, fiind în creştere comparativ cu perioada similară a anului trecut. În luna mai a acestui an, turismul a cunoscut o creştere faţă de mai 2015 cât şi faţă de aprilie 2016.
“La sosirile în structurile de primire turistică, în luna mai, au crescut cu aproape 30% (29,54%) faţă de luna aprilie 2016 şi cu 17,30% faţă de luna mai 2015. Aş spune că această creştere se datorează faptului că în luna mai a fost Paştele Ortodox şi a fost un turism religios, la mănăstiri”, explică directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Maramureş, Marius Pop. 
În creştere sunt şi cifrele la capitolul înnoptări.
“Luna mai 2016 a fost în creştere cu 19,83% faţă de luna aprilie şi cu 15,3% faţă de luna mai 2015. Indicele de utilizare a locurilor de cazare, în luna mai, a crescut – 17,6% faţă de luna aprilie când s-a înregsitrat 15,8% dar faţă de luna mai 2015, a fost mai mic. În mai 2015 am avut 18%. Cum se explică această scădere? Indicele de utilizare a locurilor de cazare se calculează raportându-ne la capacitatea de cazare turistică. Perioada de referinţă pentru capacitatea de cazare turistică este 31 iulie a anului curent. Luna mai 2016 se calculează la capacitatea de cazare turistică din 31 iulie 2015”, mai precizează 
Cei mai mulţi turişti au fost cazaţi la hoteluri , pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice . 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.