NASA: Un asteroid cu un diametru de 400 de metri va trece marţi pe lângă Pământ

NASA: Un asteroid cu un diametru de 400 de metri va trece marţi pe lângă Pământ

Un asteroid cu un diametru de aproximativ 400 de metri ca trece marţi la o distanţă de numai 323.469 de kilometri de planeta noastră, o distanţă mai mică decât în cazul perigeului lunar, atunci când Luna se află la cea mai mică distanţă de Pământ, transmite BBC.În pofida acestei apropieri periculoase, având în vederea că dimensiunea asteroidului se apropie de cea a unui portavion, experţii de la Agenţia spaţială americană /NASA/ susţin că de această dată nu există niciun pericol pentru pământeni.Astronomii din emisfera nordică vor putea urmări acest obiect spaţial cu numărul de cod 2005 YU 55 prin intermediul telescoapelor, dar asteroidul va fi greu de văzut cu ochiul liber. Studii anterioare au arătat că asteroidul 2005 YU 55 se referă la aşa-numitul tip C, fiind de fapt o bucată de piatră pe bază de carbon şi siliciu.AGERPRES

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.