MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noaptea Muzeelor – ateliere meșteșugărești, expoziție, târgul meșteșugarilor și alte surprize

De Noaptea Muzeelor, sâmbătă 17 mai, Satul de pe Dealul Florilor oferă o zi de neuitat cu ateliere meșteșugărești, expoziție, târgul meșteșugarilor, iar pentru iubitorii de adrenalină, o aventură daco-spartană.

Între orele 15:00 – 17:00 sunteți așteptați la un program ateliere de olărit, să te joci cu lutul și să vezi ce iese din mâinile tale la roata de olărit, sub îndrumarea Lilianei Ghilvacs, sau la cuptorul din muzeu brutari pricepuți te vor introduce în tainele frământatului, dospitului și al coacerii așa cum se făcea odinioară, ori poți să împletești povești cu fire colorate alături de Maria Brete.

Între orele 14:00 – 19:00 aveți ocazia să vizitați o expoziție de suflet care ne vorbește despre cele mai importante momente din viața omului: nașterea, la Casa Finteușu Mare, căsătoria, la Casa Bozânta Mare și moartea la Casa Preluca Nouă (organizatorii promit că nu-i chiar înfricoșătoare ).

Între orele 14:00 – 19:00 pentru iubitorii de adrenalină organizatorii au pregătit o aventură daco-spartană, un traseu cu obstacole, o tiroliană, energie, joacă și distracție în aer liber.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.