Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș vă invită joi, 2 iulie de la ora 18:00 la vernisajul expoziției de fotografie ”Ținuturi promise – Terres promises – Maramureș”, a artistului francez Jean-Jaques Moles.
Prin obiectivul său sensibil și atent la detalii, artistul vizual Jean-Jacques Moles surprinde frumusețea autentică a vieții cotidiene din satul maramureșean.
Expoziția reunește imagini care spun povești despre oameni, tradiții, muncă și momente simple, dar pline de semnificație, păstrând vie memoria unui univers rural aflat într-o continuă transformare. Fiecare fotografie devine o întâlnire între privirea unui artist venit dintr-o altă cultură și spiritul autentic al Maramureșului, dezvăluind emoții, gesturi și fragmente de viață ce transcend granițele geografice.

Lasa un raspuns