Miercuri, 8 martie 2023, Muzeul Maramureșan vă invită să participați la expoziția ”Dantelă de mână din dreapta Tisei – expresie a unității artei populare decorative maramureșene”, o expoziție inedită dedicată sensibilității, feminității și rafinamentului, o expoziție formată din piese de dantelă din colecția privată a doamnei Ileana Botoș din Apșa de Jos.
Expoziția se dorește a fi un omagiu adus străbunicilor și bunicilor pentru care dantela a fost un obiect de suflet, realizat cu mare migală și trudă. Ele, cu multă răbdare, îndemânare și mai ales simț artistic, au creat lucruri de o mare și neprețuită frumusețe, lucruri care, în trecut, aduceau un plus de rafinament costumelor populare, dar și pieselor textile care împodobeau interiorul caselor.
Vernisajul expoziției va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului ”Francisc Nistor”, strada Bogdan Vodă nr.1 (vis-à-vis de Poștă), începând cu orele 15.00.
Lasa un raspuns