MUZEUL MARAMUREȘAN: Se dă startul unei săptămâni dedicate patrimoniului, arhitecturii și dialogului intercultural

În perioada 19–27 iulie 2026, la Muzeul Satului Maramureșean va avea loc „Școala de la Sighet – Heritage in Design”.

Școala de la Sighet este organizată în cadrul proiectului InterCities, implementat de Muzeul Maramureșan și finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT Ungariat-Slovacia-România–Ucraina.
În organizarea acestei ediții s-a alăturat Heritage in Design, o organizație dedicată educației, cercetării și intervenției responsabile asupra patrimoniului construit, care contribuie prin expertiza sa la formarea noii generații de specialiști și la promovarea unei abordări interdisciplinare a conservării patrimoniului.
Studenți, arhitecți, peisagiști, restauratori și specialiști din România, Ucraina, dar și Republica Moldova se vor întâlni la Sighet pentru a învăța împreună, a schimba experiențe și a lucra direct pe teme legate de conservarea și valorificarea patrimoniului construit.
Pe parcursul taberei, participanții vor lua parte la ateliere practice, vizite pe șantiere de restaurare, conferințe și sesiuni de lucru alături de profesioniști din domeniu. Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” va deveni, pentru o săptămână, un adevărat laborator de idei, în care tradiția și arhitectura contemporană se întâlnesc pentru a inspira noi moduri de a înțelege, conserva și pune în valoare patrimoniul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.