MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Prima zi a Școlii de Vară „Geodiversitate în Maramureș” a fost una plină de descoperiri
Prima oprire: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare unde elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mar au avut parte de un tur ghidat al muzeului și o primă incursiune în fascinanta lume a mineralelor și rocilor.
Prima oprire în teren a fost la impresionanta rezervație geologică de la Limpedea, aici, Ioan Bereș, împreună cu directorul muzeului, Ioan Denuț, le-au explicat elevilor cum s-au format spectaculoasele coloane și ce înseamnă protejarea unei rezervații naturale.
Aventura a continuat spre unul dintre cele mai impresionante obiective din zonă – Barajul Strâmtori–Firiza. Au traversat barajul și au avut ocazia să intre chiar în corpul acestuia, în zona turbinelor, unde am fost ghidați de domnul Mirel Flontaș. Barajul are o înălțime de 51,5 metri și susține aproximativ 16 milioane de metri cubi de apă.
Grupul și-a continuat drumul spre Izvoare, unde s-au cazat și le-a fost prezentat regulamentul și programul Școlii de Vară, au luat prânzul și, bineînțeles, s-au bucurat și de o siestă binemeritată.
După-amiaza a continuat cu o prezentare dedicată proiectului Școlii de Vară, în cadrul căreia s-a discutat despre:  scopul și obiectivele proiectului,  importanța geologiei în viața noastră de zi cu zi, ariile naturale și importanța protejării acestora, geodiversitate și mediul natural,  conceptul de Geoparc și Proiect Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.