MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Invitație la vernisajul expoziției „Ecouri din Mină”, semnată de artista vizuală Elisabeta Pietrar Veress

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției „Ecouri din Mină”, semnată de artista vizuală Elisabeta Pietrar Veress, care va avea loc joi, 13 august, de la ora 16:00, la sediul muzeului, situat pe Bd. Traian nr. 8.

Elisabeta Pietrar Veress este artist vizual format la Facultatea de Arte Vizuale din Baia Mare, unde a absolvit atât studiile de licență, cât și programul de master în Arte Vizuale. Parcursul său academic i-a oferit o bază solidă în tehnici artistice tradiționale și contemporane, pe care le îmbină într-un limbaj plastic personal, matur și profund.

Expoziția reunește o serie de lucrări realizate în tehnică mixtă pe hârtie de desen, folosind materiale cu textură grunjoasă și intervenții în ulei. Compozițiile explorează universul mineral și memoria activităților miniere, transpunând în limbaj artistic structuri geologice, nuanțe metalice și forme organice inspirate din adâncurile pământului.

Prin această expoziție, artista propune o reflecție asupra relației dintre natură, timp și intervenția omului asupra peisajului, transformând materia și memoria locurilor într-o experiență vizuală deosebită. Găzduirea unei astfel de expoziții la Muzeul de Mineralogie creează un dialog firesc între patrimoniul geologic și expresia artistică contemporană.

Sunteți invitați să luați parte la vernisaj și să descoperiți o perspectivă artistică originală asupra lumii minerale și a identității miniere care a modelat istoria Maramureșului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.