MULȚUMIM, SIMONA! Halep ne-a predat mai mult decât o lecție

MULȚUMIM, SIMONA! Halep ne-a predat mai mult decât o lecție

 Îți trebuia un sac doldora de optimism ca să crezi că Simona Halep va trece de Elina Svitolina când ucraineanca avea 1-0 la seturi și 5-1 în setul al doilea. Revenirea româncei a fost însă una de poveste. Un astfel de meci nu îl vezi în fiecare zi. Întorcând soarta partidei într-un moment critic, când puțini, foarte puțini îi mai dădeau vreo șansă, Halep a dovedit o forță mentală uluitoare, de pus în manuale și de predat la școală mai ales nouă, compatrioților ei, prea adesea obișnuiți cu resemnări de tot felul. Când mai toți se așteptau ca Svitolina să încheie în două seturi ”sfertul” de la Roland Garros, Simona s-a apucat, pas cu pas, gospodărește, să recâștige ce pierduse până atunci. Și a făcut-o într-un mod admirabil. 

Dincolo de victoria care la un moment dat părea o nălucă, Simona ne-a arătat ce înseamnă să lupți cu adevărat până la capăt. Ce înseamnă să crezi în tine, să nu cedezi atunci când totul pare pierdut. Ne-a developat pe zgura de la Roland Garros mentalitatea de învingător, care de multe ori ne lipsește și în sport, și în celelalte îndeletniciri ori întâmplări ale vieții noastre de zi cu zi. Ne-a predat mai mult decât o lecție. Ne-a predat o idee: aceea de a nu renunța, chiar și atunci când pari pierdut, neputincios. Mulțumim, Simona!  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.