VIDEO | Motociclist lovit de microbuz în Sighetu Marmației

Duminică polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Mihai Eminescu din municipiu s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. Tânărul rănit a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Baia Mare.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 67 de ani din municipiu a condus un autoturism pe strada Szilagy Istvan, iar când a ajuns la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de către un tânăr de 17 ani din Bocicoiu Mare. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite în urma evenimentului rutier, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.