Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat miercuri în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii Educației Naționale privind dezvoltarea învățământului profesional-dual, document care a fost elaborat de experți din cadrul ministerului și Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT).
Documentul a fost realizat în urma consultărilor din grupul interministerial care a inclus reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și reprezentanți ai Cancelariei Primului Ministru. De asemenea, proiectul înglobează feedback-ul mediului de afaceri.
"Concluziile consultărilor din grupul interministerial de lucru au reliefat necesitatea introducerii programelor de formare în sistem dual, asumarea de către operatorii economici a responsabilității pentru pregătirea practică a elevilor, asigurarea prezenței reprezentanților operatorilor economici în Consiliul de administrație al unității de învățământ, flexibilizarea duratei programelor de formare profesională, adaptarea curriculumului la nevoile pieței muncii locale și regionale, asumarea costurilor formării în stagiile de practică între operatorul economic și stat prin deduceri fiscale acordate operatorului economic etc", informează un comunicat MENCS transmis AGERPRES
MENCS arată că modificările legislative vor permite reconfigurarea învățământului profesional prin soluțiile identificate și asumate.
Formarea profesională în învățământul profesional-dual combină educația primită într-o unitate de învățământ cu învățarea la locul de muncă în cadrul unei companii, adaugă sursa citată.
Opiniile și sugestiile pe tema modificărilor propuse în proiect sunt așteptate în perioada 19 — 29 octombrie pe adresa de e-mail consultare-dual@tvet.ro.
Stiri de actualitate:
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
MODIFICĂRI: MENCS lansează în consultare publică proiectul legislativ pentru dezvoltarea învățământului profesional-dual

Lasa un raspuns