Modificarea sistemului Timpului Universal, stabilit în urmă cu 40 de ani pentru sincronizarea orei atomice cu ora solară, a fost amânată pe termen nelimitat, Adunarea Radiocomunicaţiilor, organizată de UIT (Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor) şi întrunită joi la Geneva, nereuşind să ajungă la un consens, relatează AFP.
"Dosarul va fi retransmis grupului de lucru pentru clarificarea anumitor întrebări puse de mai multe state membre", a declarat preşedintele Adunării, Alan Jamieson, după trei ore de dezbateri.
Modificarea, cerută de SUA, Franţa şi Japonia, dar căreia i s-au opus ferm Marea Britanie, Germania, China şi Canada, a făcut obiect de studiu din partea unui grup de lucru în ultimii 10 ani.
Sistemul temporal actual a fost definit în anul 1972, odată cu adoptarea "Timpului Universal Coordonat" (TUC), adică ora dată de ceasurile atomice, faţă de care se adaugă ori se scade din când în când o secundă, denumită "secundă intercalată", pentru ca ora atomică să rămână coordonată cu ora solară.

Lasa un raspuns