Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizaţi 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat, miercuri, că în perioada 1-4 mai vor fi mobilizaţi zilnic, din ordinul ministrului Garbiel Oprea, peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri.
Dispozitivul pentru asigurarea ordinii publice în această perioadă va fi organizat la fel ca în perioada de Paşti, când infracţionalitatea la nivel naţional a scăzut cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat Dajbog.
În perioada minivacanţei de 1 Mai, pe străzi vor acţiona în fiecare zi câte 10.000 de poliţişti, cu 4.000 de autospeciale, care vor avea ca priorităţi supravegherea în staţiunile de pe Valea Prahovei şi de pe litoral, dar vor fi prezenţi şi în gări şi în trenurile de călători, pentru a preveni tâlhăriile şi furturile din bagaje sau din buzunare. CITEŞTE MAI MULT…
Stiri de actualitate:
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
MOBILIZARE: Trafic rutier supravegheat cu 400 de radare în minivacanţa de 1 Mai

Lasa un raspuns