Misiunile jandarmilor maramureșeni în acest sfârșit de săptămână

Sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 15:00 pe stadionul ,,Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare și Asociaţia Club Sportiv CAO 1910 Oradea. Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a competiției sportive pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

De asemenea, în perioada de 21-23 martie, pe domeniul schiabil Șuior, pârtia Turist Șuior, se va desfășura „Campionatul național școlar de schi alpin 2022”, organizat de către C.S.S. Baia Sprie. Jandarmii montani vor fi la datorie asigurându-se că acest eveniment sportiv se desfășoară în condiții de siguranță.

Măsurile de ordine publică în zona pârtiilor de schi sunt asigurate cu efective de jandarmi, gata să intervină în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Totodată, jandarmii maramureșeni continuă să desfășoare activitățile specifice împreună cu reprezentanți ai administrației publice locale, ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Maramureș, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști, organizații neguvernamentale, voluntari și reprezentanți ai societății civile, care acționează în sprijinul persoanelor venite din Ucraina prin punctul de trecere a frontierei de stat.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură iar în caz de nevoie să  solicite sprijin celui mai apropiat echipaj de ordine publică sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.