În urma unei sesizări primite la dispeceratul Jandarmeriei din Sighetu Marmaţiei, din partea personalului unui supermarket situat de pe strada Bogdan Vodă din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras produse din incinta magazinului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă de jandarmerie care a identificat-o pe Silvia V. de 19 ani, din Sighet, care este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În data de 08.12.2011, în jurul orei 17:00 aceasta s-a deplasat la magazin, unde de la raionul cu produse cosmetice a luat un parfum inscripţionat „Florina Ficci”, pe care l-a ascuns în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată. La casele de marcat, aceasta nu a achitat parfumul ascuns în buzunar, fapt pentru care la ieşirea din magazin a fost oprită de către personalul de pază al magazinului şi condusă în camera de control, până la sosirea jandarmilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului. Dosarul cu actele premergătoare a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru continuarea cercetărilor.
Lasa un raspuns