Mircea Cărtărescu va promova în America de Nord traducerea în limba engleză a romanului "Orbitor", apărut la Archipelago Books cu titlul "Blindness", în cadrul unui turneu ce se desfăşoară între 14 şi 24 octombrie şi include oraşe precum Chicago, Boston şi New York, se arată pe site-ul editurii.
Volumul a fost tradus din limba română de Sean Cotter. Prima localitate în care Cărtărescu îşi va prezenta cartea este Twin Cities (Minnesota), în cadrul Twin Cities Book Festival. Turneul continuă la Chicago (Chopin Theatre şi Franke Institute), Boston (la Boston University şi faimoasele MIT şi Harvard), la Columbia University din New York şi Community Bookstore din Brooklyn. Turneul nord-american se va încheia în Toronto, pe 24 octombrie, la Harbourfront Festival.
Mircea Cărtărescu este descris pe site-ul Archipelago Books drept "unul dintre cei mai bun romancieri şi poeţi din ‘generaţia în blugi’ a anilor ’70 în România". "Opera sa a fost mereu puternic influenţată de autorii americani, în contrast cu ideologia comunistă", se mai arată pe acelaşi site.
Născut în 1956, Cărtărescu este laureat al premiului Uniunii Scriitorilor din România, al premiului Academiei Române şi a fost nominalizat în 1992 pentru prestigiosul Prix Medicis. Autorul român este profesor asociat la University of Texas în Dallas.

Lasa un raspuns