MINIVACANȚĂ: Misiunile polițiștilor, jandarmilor și pompierilor maramureșeni

În perioada minivacanței, polițiștii maramureșeni au acționat permanent pentru menținerea siguranței publice, prevenirea săvârșirii de fapte ilicite și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Pe întreaga perioadă s-a asigurat o prezență activă a polițiștilor rutieri pe principalele artere ale județului, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.

Polițiștii inspectoratului au intervenit în această perioadă la 297 evenimente sesizate prin apel unic de urgență, fiind luate măsurile legale în funcție de cele constatate la fața locului.

În perioada de referință, polițiștii maramureșeni au întocmit dosare penale pentru comiterea a 65 de infracțiuni și au aplicat 580 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea actelor în vigoare, în valoare totală de peste 290.000 de lei .

Polițiștii rutieri maramureșeni au reținut 71 de permise de conducere, dintre care 28 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar alte 10 pentru constatarea unor fapte de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiști au retras 16 certificate de înmatriculare în vederea remedierii deficiențelor constatate și au fost constatate 22 de infracțiuni la regimul circulației rutiere

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au prins în flagrant 14 persoane și s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 20 de fapte.
Polițiștii acționează în continuare atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru respectarea de către conducătorii de autovehicule a normelor rutiere aflate în vigoare.

În perioada 15-18 august, cu prilejul minivacanței ocazionate de sărbătoarea ,,Adormirii Maicii Domnului”, jandarmii maramureșeni au executat aproape 100 de misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, atât la evenimentele religioase și cultural-artistice care au avut loc în această perioadă pe raza județului nostru, cât și în zona stațiunilor turistice și pe traseele montane din aria de competență.

Au fost legitimate peste 90 de persoane și au fost aplicate aproximativ 80 de sancțiuni contravenționale, însumând aproape 22.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru încălcarea normelor prevăzute în legea nr. 61/ 1991 pentru ,,sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice”. De asemenea, au fost înregistrate 2 apeluri la numărul unic de urgență 112.
Totodată, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru o infracțiune privind lovirea și alte violențe.

252 de misiuni au desfășurat pompierii în minivacanța din intervalul 15-19 august.

Au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

S-a intervenit cu tehnica din dotare în cazul a 25 de situații de urgență. Printre acestea se numără 10 incendii de vegetație uscată, 7 incendii la gospodării, 6 accidente rutiere, 1 intervenție pentru înlăturarea efectelor produse de fenomene meteorologice periculoase și o misiune de salvare animal din mediu ostil vieții. În urma unuia dintre accidentele rutiere produs în această perioadă, o persoană și-a pierdut viața.

Echipajele medicale SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de specialitate în 222 de situații.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.