Ministerul Economiei vrea să obţină 600 milioane euro din vânzarea pe bursă a 15% din acţiunile Romgaz Mediaş, în noiembrie, şi ia în calcul o listare duală, la Bucureşti şi Varşovia sau Londra. "În noiembrie suntem hotărâţi să lansăm listarea Romgaz. Lucrurile sunt ceva mai simple, pentru că pe piaţa de capital este percepută ca un foarte bun plasament. Suma de 600 milioane de euro pentru 15% este puţin cam mare pentru posibilităţile pieţei de capital, de aceea analizăm o listare duală, la BVB şi alternativă fie la Londra, fie la Varşovia", a declarat joi, într-o conferinţă pe teme energetice, Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei.
Listarea la bursă a Romgaz, companie controlată de stat, a fost amânată de mai multe ori în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat şi cu alte companii din portofoliul statului.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
Ministerul Economiei vrea 600 de milioane de euro pentru 15% din Romgaz

Lasa un raspuns