Marți, 11 iunie, într-o atmosferă foarte plăcută, la foișorul din Muzeul Satului, a fost evocat poetul Mihai Eminescu. Cei 135 de ani de la moartea sa se vor împlini abia în 15 iunie, însă timpul a permis în această după-amiază elevilor Colegiului Național Mihai Eminescu să răspundă pozitiv inițiativei dnei prof. dr. Cândea Monica de a organiza această activitate frumoasă.
„Eminescu și lumea satului românesc tradițional” a fost tema abordată în cadrul proiectului educațional-cultural realizat în parteneriat de către Colegiul Național Mihai Eminescu, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Revista de Cultură „Nord Literar”.
La activitate au participat doamnele manager prof. Monica Mare din partea muzeului, respectiv manager drd. Dana Gagniuc-Buzura din partea revistei Nord Literar, muzeograf Alexandra Lazăr tot din partea muzeului și doamnele prof. dr. Cândea Monica și prof. Alina Andreicuț alături de elevi ai colegiului Eminescu din Baia Mare.
Discuțiile au fost moderate de doamna Cândea care a reușit, prin implicarea elevilor, să îl plaseze pe poetul nostru național în diferite ipostaze creionate prin opera sa. Fie că s-au recitat poezii de dragoste sau de dor, ori dintre cele care amintesc de lumea satului, elevii au readus în cotidian portretul poetului. N-a lipsit nici muzica, ea fiind armonizată sub îndrumarea dnei prof. Andreicuț Alina care, împreună cu a sa chitară, a reușit să capteze atât atenția elevilor care au acompaniat-o, cât și admirația celor prezenți la activitate.
Lasa un raspuns