Vremea a fost predominant frumoasă şi s-a încălzit faţă de intervalul precedent. Cerul a fost variabil temporar noros în cursul zilei. Vântul a suflat slab, la moderat. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 13 grade Celsius şi 16 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsura, aseară, până la 20 cm, în Vf. Iezer. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe toate sectoarele de drumuri publice în condiţii normale de trafic. Vizibilitatea este bună în trafic.
Majoritatea carosabilului de drumuri publice din judeţ (naţionale, judeţene şi comunale) au carosabilul curat şi uscat. Sunt sectoare de drumuri, în zona de deal şi de munte (Pasul Gutâi, zona montană a oraşului Cavnic, Dealul Hera, Pasul Prislop) unde carosabilul este parţial umed, datorită topirii existente pe acostament.
Meteorologii au prognozat vreme frumoasă şi în perioada următoare, în Maramureş. Cerul va fi mai mult degajat. Vântul va sufla în general slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse astăzi între 14 grade Celsius şi 17 grade Celsius, iar cele minime între -2 grade Celsius şi 1 grad Celsius. Cel mai rece a fost, noaptea trecută la Târgu Lăpuş, unde termometrele au înregistrat valoarea de -2 grade Celsius. În următoarele două zile vremea va rămâne frumoasă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 grade Celsius şi 18 grade Celsius. Cele minime vor avea valoarea cuprinsă între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius. Izolat, pe arii restrânse, va cădea brumă.
Nivelurile şi debitele au fost în în scădere pe majoritatea cursurilor de apă din judeţ. Chiar dacă vremea a fost mai rece faţă de intervalul precedent, fenomenele de iarnă sunt în diminuare şi restrângere pe râuri. Gheaţa mai este prezentă pe malul râurilor Vaser şi Ruscova. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 89%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile. La staţiile hidrometrice Răzoare, Suciu de Jos, Copalnic, Firiza şi Lăpuşel a fost înregistrat fenomenul de brumă târzie. Stratul de zăpadă existent măsoară: 30 cm la Cavnic; 20 cm la Vf. Iezer; 9 cm pe Valea Vaserului şi la Luhei; 8 cm la Săcel şi 6 cm în Baia Borşa.
Valori ale temperaturii aerului: -2 grade Celsius Târgu Lăpuş; -1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei, Fereşti şi Cavnic; 0 grade Celsius în Vf. Iezer, la Borşa, Leordina, Petrova şi Dragomireşti; 1 grad Celsius la Vişeu de Sus, în Pasul Gutâi, Bogdan Vodă şi Săliştea de Sus; 2 grade Celsius în Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni, Bârsana şi Săpânţa; 3 grade Celsius în Baia Mare, Ardusat şi Seini. Indicele de răcire are valoarea de -8 unităţi la Vf. Iezer.
Stiri de actualitate:
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
Meteorologii prognozează vreme frumoasă în Maramureş

Lasa un raspuns