Județul Brașov se află pe locul doi la nivel național după Cluj, în urma rezultatelor obținute în urma primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an, cu o promovabilitate de 78,74%, cea mai bună de până acum.
"Într-adevăr, este un rezultat foarte bun obținut de elevii brașoveni, și ne bucurăm. Consider că obținerea acestui rezultat este un efort comun depus de elevi, cadre didactice și deopotrivă de părinți. Atunci când există seriozitate și toată lumea își vede de treabă, rezultatele sunt pe măsură. Cred că și cele două simulări, una în clasa a XI-a și una în clasa a XII, alături de subiectele primite la examen a căror grad de dificultate a fost rezonabil,sunt alte lucruri care au contribuit la aceste rezultate. Examenul de Bacalaureat s-a desfășurat la Brașov fără nici un fel de incidente, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, ceea ce denotă încă odată seriozitatea cu care este tratat examenul maturității", a declarat pentru AGERPRES, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, prof. Ariana Bucur.
Un singur candidat din județ a reușit să ia 10 la toate probele examenului de Bacalaureat, o elevă de la Colegiul Național "Unirea", secția filologie.
Anul trecut promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în județul Brașov a fost de 68,22%, cu șapte procente mai mare decât în anul 2013.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MECŞ: Promovabilitate de 78,74% la Bacalaureat; județul Brașov, pe locul doi la nivel național

Lasa un raspuns