MEAT: Proiectul Start-Up Nation ediţia 2024, pus în consultare publică

Proiectul ordonanţei de urgenţă privind aprobarea şi implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii Start-Up Nation ediţia 2024, finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027, a fost pus în consultare publică, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).

În cadrul acestui act se pot regăsi grupurile ţintă propuse, condiţiile de eligibilitate, bugetul alocat proiectului şi defalcarea acestuia, precum şi datele principale ale mecanismului de punere în aplicare.

Ediţia din acest an a Start-Up Nation vine cu o serie de noutăţi. Astfel cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiţie de eligibilitate şi vor fi desfăşurate ca modul în cadrul schemei, iar valoarea alocaţiei financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligaţia creării a minimum două locuri de muncă.

Start-up Nation este compus din două componente: Pilonul I – Activarea potenţialului antreprenorial al tinerilor, care are ca grup ţintă tineri cu vârsta sub 30 de ani şi Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul ţintă, respectiv tineri cu vârsta de peste 30 de ani, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri, şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane din grupurile dezavantajate pe piaţa muncii.

Proiectul de ordonanţă poate fi consultat pe https://shorturl.at/qrP18, iar persoanele interesate pot transmite propuneri de modificare sau observaţii prin formularul pentru colectarea de propuneri, opinii, recomandări.

Sursa: MEAT

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.