MĂSURI: Doi tineri reținuți în urma încăierării din Chelința

Polițiștii orașului Ulmeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri în vârstă de 16, respectiv 27 de ani, implicați în evenimentul produs ieri dupăamiază în localitatea Chelința.

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 că în localitatea Chelința, are loc un scandal. Echipajele de poliție, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au aplanat starea conflictuală. Primele verificări efectuate la fața locului au relevat că incidentul s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc.

Patru persoane care au suferit leziuni, au fost transportate la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În continuare polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.