Peste 2.600 de autovehicule destinate transportului elevilor au fost controlate, în perioada 9 – 19 septembrie, de poliţişti, care au depistat 75 de maşini cu inspecţia tehnică periodică (ITP) expirată, dar şi 20 de şoferi care nu deţineau atestate profesionale.
Poliţia Română a coordonat, în perioada 9 – 19 septembrie, o serie de activităţi pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, precum şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule.
În acest sens, premergător începerii anului şcolar, poliţiştii rutieri, în cooperare cu autorităţile publice locale, inspectoratele şcolare judeţene şi reprezentanţi ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), au verificat 2.633 de autovehicule destinate transportului de elevi.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe deficienţe, respectiv 105 certificate de transport în cont propriu lipsă sau expirate, 75 de autovehicule aveau inspecţia tehnică periodică expirată, 30 de autovehicule nu aveau asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru accident, iar 20 de conducători de autovehicule nu deţineau atestate profesionale.
Pentru deficienţele constatate au fost transmise 182 de informări deţinătorilor autovehiculelor, pentru dispunerea de măsuri în vederea remedierii acestora. Tot cu această ocazie, reprezentanţii poliţiei rutiere au instruit 2.331 de conducători de autovehicule cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.
În perioada 16 – 19 septembrie, poliţiştii au acţionat în trafic pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului elevilor.
Au fost controlate, în trafic, 1.636 de autovehicule destinate exclusiv transportului de elevi. Astfel, poliţiştii au constatat 304 abateri, pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 84.160 lei. Cele mai multe sancţiuni, 296, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, iar opt sancţiuni au fost aplicate pentru nereguli privind legalitatea acestor transporturi.
De menţionat că, au fost depistate 13 autovehicule care circulau cu defecţiuni tehnice, precum şi opt autovehicule în care erau transportaţi mai mulţi elevi decât numărul de locuri înscris în certificatul de înmatriculare.
Poliţiştii au reţinut un permis de conducere pentru depăşire neregulamentară şi au retras 16 certificate de înmatriculare.
De asemenea, poliţiştii rutieri au întocmit în trei cazuri acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public conform art. 2811 din Codul Penal
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
Maşini pentru transportul elevilor, controlate de Poliţie: 75 aveau ITP expirată

Lasa un raspuns