Mașină furată din Marea Britanie, oprită în vamă

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au oprit în noaptea de luni spre marți la intrarea în țară un autoturism marca BMW X1 care figura ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România un cetățean român în vârstă de 29 de ani. Tânărul conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România, cu platformă, pe care transporta un autoturism BMW X1.

Cu ocazia verficărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul de pe platformă este căutat de autoritățile din Marea Britanie, fiind declarat furat din data de 2 octombrie 2023. Șoferul le-a spus polițiștilor de frontieră că a fost rugat să transporte mașina din Londra până în județul Botoșani și nu avea cunoștință despre situația mașinii.

Autoturismul, în valoare de 37.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalul verificărilor, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.