O mașină în care se aflau 5.480 de pachete cu țigări a fost abandonată pe o stradă din Sighetu Marmației. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, marfa fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, sâmbătă, 21 ianuarie, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, a fost identificat un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Franța, care a fost încuiat și abandonat de către conducătorul auto la vederea polițiștilor de frontieră.
În continuare polițiștii de frontieră au făcut cercetări în acest caz, fiind solicitat și sprijinul Biroului Vamal Sighetu Marmației pentru a participa cu câinele de serviciu specializat pentru detectarea tutunului.
Ulterior, autoturismul a fost ridicat și transportat la sediul Poliției de Frontieră, în mașină fiind găsite 5.480 de pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, a căror valoare se ridică la 64.116 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în cauză – în valoare de 17.500 lei – a fost indisponibilizat la sediul STPF Maramureș pentru continuarea cercetărilor.
Lasa un raspuns