Octav Bjoza, una dintre victimele torţinarului Ioan Ficior, a povestit, la "REALITATEA LA RAPORT", despre chinurile la care erau supuşi deţinuţii de la Periprava.
"Nu se poate spune pe un post de televiziune ceea ce se întâmpla cu noi acolo. Cu certitudine erau şcoliţi centralizat de politruci pentru că aceleaşi întâmplări s-au petrecut în timpi şi spaţii diferite. Veţi auzi colegi de-ai mei care mai trăiesc că au păţit aceleaşi lucruri, deşi ei se aflau în alte locuri de detenţie sau lagăre de muncă. Acest Ficior era comandant peste toate lagărele din centrul Periprava pentru că mai erau şi nişte sateliţi. Într-una din zile am fost scoşi la muncă să plantăm arpagic şi de foame am început să mâncăm. Am mâncat arpagic şi ne-a provocat nişte arsuri cumplite. Sucurile noastre gastrice erau pe cale de dispariţie. Nu avea stomacul ce să mistuie dacă înfometarea era cumplită. Ajunsesem majoritatea dintre noi la greutăţi între 50-55 de kilograme, eram adevărate cadavre vii. Mâncând acel arpagic, unul dintre noi a zis să ducem şi celor bătrâni şi bolnavi din lagăr. Am început să băgăm în buzunare şi în sân. Un militar care ne păzea cu pistoale automate şi câini lupi a observat ce facem noi, a chemat gardianul. Acesta ne-a pus să stăm în genunchi, să dezbrăcăm zeghea şi să scoatem arpagicul. Fiecare avea o grămăjoară, în faţa lui, de un kilogram – un kilogram şi jumătate de arpagic şi a spus să mâncăm. Apare şi Ficior şi întreabă ce e cu noi. Gardianul i-a raportat şi Ficior a stat să vadă ce se întâmplă. Doi am reuşit să mâncăm arpagicul, dar al treilea nu a reuşit să mănânce nici jumătate şi urla de durere, de arsurile pe care i le provoca arpagicul. Atunci Ficior s-a dat în spatele lui şi i-a tras un pumn în tâmplă, omul a căzut pe o parte, iar Ficior l-a lovit cu cizmele numai în cap. Timp de 40 de zile, acel coleg avea capul ca o mare minge neagră, totul era tumefiat, nu i se vedeau nasul, gura, ochii. Acesta e un mic incident faţă de ce era capabil Ficior", a spus Bjoza.
Octav Bjoza consideră că tragerea la răspundere a torţionarilor a venit cam târziu: "Este mult prea târziu pentru că marii criminali ai României au murit liniştiţi în paturile lor de vârstă şi unii chiar au fost înmormântaţi cu onoruri militare, beneficiind până în ultima clipă de viaţă de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi, cât şi de pensiile nesimţite. Alde Ficior au fost, nu zeci, sute în România. Aşa a fost să se întâmple că l-au găsit pe respectivul acum, după 23 de ani, dar aceste lucruri se cunosc dintotdeauna, dar nu s-a făcut absolut nimic pentru că Parlamentul României, imediat după 1990, era populat cam de aceleaşi persoane care le găseam şi în Marea Adunare Naţională sau copiii acestora. Lucrurile au venit cam târziu, dar ele sunt binevenite pentru generaţia tânără de astăzi şi cea de mâine pentru că e bine să se cunoască".
Ion Ficior, fost comandant al lagărului de la Periprava, este urmărit penal. Ficior este acuzat de genocid. Acesta ar fi provocat moartea a 103 deţinuţi. Ficior a condus penitenciarul în perioada 1960-1963.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
MĂRTURII DIN INFERN: Declaraţia uneia dintre victimele torţionarului Ficior

Lasa un raspuns