Maramureşul ocupă locul 24 în topul judeţelor ţării cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară

Maramureşul ocupă locul 24 în topul judeţelor ţării cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară

Maramureşul ocupă locul 24 în topul judeţelor ţării cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară. Acest fapt reiese din analiza realizată de Cotidianul Naţional “Gândul ” , care a efectuat un studiu complex al fiecărui judeţ din România, pentru a stabili o ierarhie a nivelului de trai din ţară. Analiza se bazează pe evaluarea celor mai importanţi şapte indici socio-economici de la nivel naţional, pe datele culese de la trei instituţii publice, mai exact Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Comisia Naţională de Prognoză.
În urma centralizării datelor, “gândul”  a realizat clasamentul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară. Poziţia în top a judeţelor a fost determinată de punctajul obţinut de acestea la şapte capitole: rata şomajului, salariul mediu net, contribuţia locuitorilor la economia locală (PIB per capita), speranţa de viaţă la naştere, procentul gospodăriilor racordate la reţeaua de canalizare, rata criminalităţii şi suprafaţa spaţiilor verzi aflate în zonele urbane.
Maramureşul se clasează pe locul 10 la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafaţa spaţiilor verzi din zonele urbane şi în ceea ce priveşte procentul gospodăriilor de pe teritoriul său care dispun de instalaţii de canalizare.
De asemenea, în rândul locuitorilor săi procentul şomerilor este scăzut, dar salariile pe care le primesc angajaţii din partea patronilor companiilor care îşi desfăşoară activitatea aici sunt unele dintre cele mai mici din România.
Rata şomajului este de 4, 19 %, 73,3 % este procetul gospodăriilor cu sistem de canalizare, 4,459 este PIB-ul pe cap de locuitor, 581 de ha acoperite cu spaţii verzi, 295 este rata criminalităţii, iar speranţa de viaţă este de 72, 9 ani.
 Un punct slab al judeţului Maramureş îl reprezintă numărul mare de persoane condamnate definitiv de către a instanţă.
  Maramureşul ocupă locul şase la nivel naţional în ceea ce priveşte rata şomajului, de 4,19%. Aceasta este apropiată de cea înregistrată în judeţul Cluj (3,93%), dar de două ori mai mică decât cea din Vâlcea – judeţul cu cei mai mulţi şomeri din România.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.