Partidul Național Liberal are cei mai buni candidați pentru alegerile din 9 iunie. Acest lucru a fost confirmat încă o dată și ieri, la Borșa, Moisei și Vișeu de Sus, unde au avut loc evenimentele de lansare a candidaturilor.
Zeci de oameni au fost prezenți la fiecare lansare în parte, semn că maramureșenii au încredere în echipa liberală. Sanda Danci, candidează pentru funcția de primar al orașului Borșa, Ciprian Hojda este candidatul PNL la Primăria Moisei, iar Radu Coman candidează pentru funcția de primar al orașului Vișeu de Sus.
Gabriel Ștețco, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș, este fiu al Borșei și a fost primit cu mult entuziasm și susținere de oamenii locului.
”Borșa este pentru mine acasă și întotdeauna acasă e cel mai bine. Am revenit ieri acasă pentru a-mi lansa candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș și pentru a o susține pe Sanda Danci la Primăria Borșa.
Când vorbești în fața familiei, a prietenilor, a oamenilor din comunitatea în care ai crescut este întotdeauna mai dificil, mai emoționant.
Am fost însă mândru să vorbesc în fața borșenilor despre ce a făcut și face echipa liberală de la Consiliul Județean. Am semnat contracte de finanțare în valoare de 600 milioane de euro și lucrăm la proiecte importante pentru dezvoltarea Maramureșului Voievodal. Noul pod peste Tisa, șantierele pentru reabilitarea a circa 150 de km drumuri județene, care se adaugă la cei peste 130 de km reabilitați deja sunt dovada că faptele vorbesc cel mai bine pentru noi.
Pârtia olimpică din Borșa, cea cu care se laudă primarul Ion Sorin Timiș și finul său Gabriel Zetea, este o investiție finanțată de guvernările liberale, începând cu 2020, când președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, a fost numit secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului. Guvernele PSD și Gabriel Zetea au susținut proiectul pârtiei olimpice doar cu vorbe, nu cu fapte.
În prezent, lucrăm la 7 parcuri industriale în județul Maramureș, lucrăm la realizarea mai multor centuri ocolitoare dar, din păcate, la Borșa nu se face deocamdată niciun parc industrial, nicio centură ocolitoare, nicio piață tradițională pentru că primarul Timiș Ion Sorin blochează aceste proiecte și se opune dezvoltării Borșei.
Borșenii au șansa să schimbe acest lucru pe 9 iunie și să pună Borșa pe drumul dezvoltării prin alegerea la Primăria Borșa a echipei liberale în frunte Sanda Danci. Sanda știe să aducă bani europeni, știe să facă proiecte pentru dezvoltarea Borșei și am încredere că împreună cu ea vom pune Borșa și Maramureșul pe primul loc!”, a transmis Gabriel Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș.
La evenimentele de ieri au fost prezenți și Călin Bota, deputat, Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator, Florin-Alexandru Alexe, deputat, Muntean Ioan, consilier județean, Emil Horj, consilier județean, și Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, care susțin candidatura lui Gabriel Ștețco. „Fiu al Borșei, Gabriel Bogdan Ștețco are susținerea Maramureșului istoric pentru a fi următorul președinte al Consiliului Județean! Și eu îl susțin pe Gabi, din tot sufletul! Toată echipa PNL, de pe plan local, județean și național îl susține pe Gabriel Bogdan Ștețco, care va fi primul reprezentant al Maramureșului istoric în vârful administrației județene.
Este tânăr, dar are experiență în administrație, am lucrat cot la cot în ultimii ani, cunoaște problemele comunităților noastre, contribuie la proiectele majore de dezvoltare, are viziune și o abordare spre progres. Este demn și harnic, exact cum sunt maramureșenii în general. Oamenii își pun încrederea în el, iar eu confirm că nu vor regreta. Voi face echipă cu el în continuare: eu la Primăria Baia Mare, el la Consiliul Județean Maramureș, pe modelul parteneriatului dintre Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și Florin Birta, primarul municipiului Oradea„, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, candidatul susținut de PNL Maramureș la funcția de primar al municipiului Baia Mare.
La Moisei, una dintre cele mai frumoase comune din Maramureșul Voievodal, administrația publică locală trebuie să redevină liberală din 9 iunie, pentru că sunt singurele care au adus dezvoltare în zonă. ”Ciprian Hojda, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Moisei, un om caracterizat de cuvântul „performanță”, este soluția pentru a aduce bunăstare pentru cetățeni. Prin activitatea desfășurată în administrația publică de la nivel central, în Cancelaria Prim-Ministrului Nicolae Ionel Ciucă și în conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Ciprian Hojda a demonstrat că reprezintă tot ceea ce comuna Moisei are nevoie pentru a se dezvolta”, a fost mesajul lui Gabriel Ștețco.
Și orașul Vișeu de Sus are nevoie de o schimbare în bine. Radu Coman, candidatul PNL la funcția de primar al orașului Vișeu de Sus, are experiența și atuurile necesare pentru a aduce această schimbare. ”Am încredere deplină în Radu Coman. Am colaborat cu el în ultimii 4 ani pe proiectele implementate la Consiliul Județean Maramureș și a demonstrat că este un profesionist, că știe exact ce are de făcut în administrația publică locală. Pe 9 iunie, votăm echipa PNL pentru Vișeu de Sus, pentru Maramureș”, a declarat Gabriel Ștețco.
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015
Lasa un raspuns