Ediţia cu numărul doi a campaniei Maramureşeanul Anului, demarată de către trustul de presă TV Sighet, Sighet FM şi MaraMedia.ro, desemnează şi în acest an cei mai votaţi maramureşeni care s-au făcut remarcaţi în anul precedent. La categoria talente lupta se dă între cinci concurenţi din Maramureşul istoric.
Este vorba despre surorile Maria şi Ligia Hojda, care în 2014 au participat la concursul Vocea României, Maria ajungând până în finală, unde a impresionat publicul, dar şi juriul. Acestea au intrat în competiţia Maramureşeanul Anului faţă în faţă cu sora lor, Flavia Hojda, care tot în anul 2014 a devenit protagonista filmului #Selfie, care a adunat milioane de fani. Un alt concurent la categoria Talente este şi sigheteanul Mark Mesaroş, un copil de 11 ani care a făcut show la emisiunea Next Star anul precedent. Anuţa Petrovan a intrat şi ea în competiţie datorită talentului său de mamă. Sigheteanca a câştigat în 2014 titlul de Prima mamă datorită voturilor din întreaga ţară acumulate în cadrul emisiunii Schimb de mame. Cel de-al cincilea nominalizat la categoria Talente este Vasilică Ceteraşul, un maramureşean din comuna Onceşti, care a filmat primul său videoclip Back to Maramu` într-un salt cu paraşuta de la o altitudine de peste 3.000 de metri, acţiune ce poate intra în Cartea Recordurilor. Cei cinci luptă pentru titlul de Maramureşeanul Anului 2014, la categoria Talente.
Vă puteţi vota preferaţii la fiecare categorie pe site-ul de ştiri MaraMedia.ro la rubrica Sondaje de opinie şi prin SMS, la numărul 1456, cu specificaţia că SMS-ul trebuie să conţină neapărat la început cuvântul “Sighet”, urmat apoi de numele candidatului ales. Este foarte important de ştiut că voturile pe site contează doar în proporţie de 50%, restul punctajului de 50% fiind reprezentat de voturile primite prin SMS.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
MARAMUREŞEANUL ANULUI: Vezi între cine se dă lupta la categoria "Talente"

Lasa un raspuns