În acest an şcolar, vaccinurile nu se vor efectua în cabinele medicale şcolare. Dozele de imunizare pentru diverse afecţiuni vor fi administrate la cabinetele medicilor de familie. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din Sighet îi sfătuiesc pe părinţi să nu neglijeze vaccinarea copiilor.
Dacă în anii trecuţi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială reuşeau cu greu să vaccineze toţi elevii din instituţiile şcolare din cauza refuzului părinţilor de a le administra vaccinurile, în prezent reprezentanţii instituţiei sunt îngrijoraţi că cei mici nu vor mai fi vaccinaţi pentru că nu vor fi duşi de părinţi la medicii de familie.
„Rugamintea mea este ca toţi părinţii să conştientizeze faptul că aceste vaccinări sunt absolut necesare şi să se prezinte la medicul de familie pentru efectuarea lor. Pentru cei mai mulţi dintre copii, ştiu că aceste vaccinări nu se vor efectua. Din experienţa anilor trecuţi ştiu că ne era foarte greu să reuşim să efectuăm în totalitate vaccinările pentru toţi copiii care erau înscrişi în unitatea de învăţământ”, a menţionat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Sighet, Georgeta Delescu.
Pentru a demonstra că starea de sănătate a celor mici le permite frecventarea şcolii, grădiniţei sau a creşei, la începutul acestui an şcolar părinţii vor fi nevoiţi să prezinte adeverinţele care să ateste starea de sănătate a copiilor.
„Părinţii, la începutul anului şcolar, al grădiniţelor, al creşelor trebuie să ştie că adeverinţele medicale pentru copii sunt foarte importante iar cu această ocazie ei vor efectua şi vizitele medicale pentru copii şi vor fi şi ei mult mai siguri de sănătatea celor mici”, a mai spus Delescu.
îmbucurător este că în acest an, numărul micuţilor înscrişi la creşele coordonate de către Direcţia de Asistenţă Socială este foarte mare iar până în prezent părinţii s-au mobilizat şi au efectuat deja toate analizele medicale necesare frecventării creşelor, susţin reprezentanţii instituţiei.

Lasa un raspuns