Multă muncă şi salarii foarte mici, aşa îşi descrie activitatea personalul nedidactic din Educație. Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a deschis o acţiune în instanţă prin care solicită acordarea sporului de vechime, astfel încât aceşti angajaţi să poată primi măcar minimul pe economie.
Având în vedere că la salarizare nu se adaugă sporul de vechime, indiferent de anii munciţi salariul nu depăşeşte 700 de lei. Sindicatul Liber din Învăţământ încearcă, însă, să le câştige drepturile în instanţă.
„Sidincatul maramureşan a intentat un proces pentru personalul nedidactic din învăţământ. O categorie de personal pentru care noi ne zbatem încă de anul trecut pentru că ni se pare incorectă încadrarea lor. Acestor angajaţi nu li se recunoaşte sporul de vechime sau în unele cazuri acesta este inclus în salariu de bază”, a declarat pentru Maramedia.ro Ioana Petreus, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş.
În prezent, în România, nu există o lege clară privind salarizarea personalului nedidactic din învăţământ, motiv pentru care salarizarea, pentru această categorie de angajaţi, se face sub salariul minim pe economie.
„Din păcate, în situaţia actuală dacă cineva s-a angajat în urmă cu 20 de ani are 600 lei iar dacă cineva s-a angajat în urmă cu 2 săptămâni are tot acelaşi salar. Este nedrept. Încercăm recuperarea acestui spor de vechime sau diferenţierea vechimii de restul salariului astfel încât aceşti angajaţi să nu primească salariu mai mic decât salariul minim pe economie. Deocamdată am depus un dosar, aşa cum am procedat şi la celelalte procese, un dosar experimental, urmând ca pe viitor să solicităm documentele necesare tuturor şcolilor din judeţ”, a mai completat liderul de sindicat.
Procesele vor fi intentate doar la cererea unităţilor de învăţământ şi doar după ce în prealabil liderii de sindicat, din fiecare şcoală în parte, vor pregăti documentaţia necesară.
Stiri de actualitate:
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
MARAMUREŞ: Sindicatul Liber din Învăţământ a deschis o acţiune în instanţă pentru acordarea sporului de vechime în cazul personalului nedidactic

Lasa un raspuns