Consiliul Judeţean a primit o solicitare urgentă referitoare la reţeaua de alimentare cu apă a Dumbrăviţei. În comună există în acest sens un proiect finanţat printr-un program european. Beneficiarul a fost judeţul Maramureş, dar la acel moment nu s-a făcut procesul verbal de predare – primire a respectivei investiţii la beneficiar, ci la operator.
Situaţia a ajuns în atenţia consilierilor judeţeni care au aprobat retragerea dreptului de administrare asupra investiţiei de alimentare cu apă a comunei Dumbrăviţa cu satele aparţinătoare de la operatorul Vital SA şi trecerea unor bunuri din domeniul public al judeţului Maramureş în domeniul public al comunei Dumbrăviţa.
„A avut iniţial drept de administrare pentru că beneficiarul investiţiei a fost judeţul. Pe urmă, deoarece nu s-a preluat în domeniul public, s-a dat în administrarea operatorului regional. Acum se retrage dreptul de administrare, merge în domeniul public al comunei, urmând ca dreptul de administrare să fie dat de către comună operatorului regional. Cam acesta este mecanismul şi în acest mod se poate face”, a explicat preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu.
Situaţia a fost analizată şi de către Direcţia de Patrimoniu şi le-a fost prezentată şi aleşilor judeţeni, majoritatea fiind de acord cu retragerea dreptului de administrare de la operatorul Vital.
„O să retragem dreptul de administrare la operator, merge în domeniul public, urmând ca dânşii să îşi facă pe urmă regularizarea cu operatorul regional. Noi suntem încărcaţi în inventar cu o investiţie pe care nu o gestionăm noi, ci au fost purtate mai multe discuţii de către colegii de la patrimoniu pe această temă”, a explicat Zamfir Ciceu.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 32 de voturi.

Lasa un raspuns