MARAMUREȘ: S-au primit puține doze de vaccin antigripal și nu se știe când va veni a doua tranșă

MARAMUREȘ: S-au primit puține doze de vaccin antigripal și nu se știe când va veni a doua tranșă

Prima tranşă de vaccin antigripal a fost epuizată cât ai clipi. Medicii de familie din Maramureş aşteaptă acum următoarele doze, însă data la care vor intra în posesia lor reprezintă încă o necunoscută. Nici Direcţia de Sănătate Publică nu ştie când va sosi în judeţ a doua tranşă de vaccinuri antigripale.
Medicii de familie spun că în acest an au avut plăcuta surpriză de a primi vaccinul antigripal la timp, însă dozele au fost foarte puţine – doar 25 pentru fiecare medic de familie.
„Am înţeles că se vor mai aduce. S-au comandat şi vor mai sosi şi alte doze de vaccin antigripal, dar ar fi fost minunat dacă primeam de la început necesarul pe care l-a stabilit fiecare medic de familie. Cu cât se întârzie mai mult vaccinarea antigripală, cu atât riscurile de a avea multe cazuri de infecţii de căi respiratorii, chiar de gripă, de viroze, riscul va creşte cu siguranţă”, atrage atenţia Gheorghe Lascu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Maramureş.
Medicii susţin că în acest an au primit numeroase cereri din partea pacienţilor pentru administrarea vaccinului antigripal. Din acest motiv, unele cabinete de familie au solicitat chiar şi 400 de doze.
„Sunt cabinete care au cerut 100-150 de doze, sunt cabinete care au cerut 300-400 de doze pentru că necesarul de vaccin se stabileşte în funcţie de patologia existentă”, precizează Gheorghe Lascu.
Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor persoanelor, îndeosebi celor cu risc crescut de îmbolnăvire.
„În fiecare an, virusul gripal suferă o serie de mutaţii şi suntem expuşi. Organismul nostru creează anticorpi împotriva acestui virus, dar dacă el se modifică de la un an la altul, de la un sezon la altul, normal că suntem din nou expuşi. Sunt promisiuni ca până la sfârşitul anului să primim din nou, aşa că deocamdată cine are neapărată nevoie de el poate să îşi cumpere din farmacie. Dacă nu este o urgenţă, se mai poate aştepta şi se vor mai primi doze de vaccin”, mai susţine medicul.
Oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş spun că nu au informaţii despre data sau perioada în care judeţul Maramureş va primi a doua tranşă de vaccin antigripal. La nivel naţional au fost achiziţionate 500.000 de doze de vaccin, diferenţa care mai trebuie repartizată fiind de aproximativ 200.000.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.