O nouă amânare în ceea ce priveşte redeschiderea circulaţiei prin Pasul Gutâi. Lucrările de asfaltare a tronsonului de drum care străbate pasul montan nu sunt încă finalizate, deşi primul termen înaintat de autorităţile judeţene a fost 20 septembrie. De atunci, doar CNADNR-ul a mai avansat termene, în vreme ce prefectul judeţului Maramureş evită să dea date concrete şi le cere maramureşenilor să mai aibă răbdare câteva zile. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România îi informează pe participanţii la trafic că restricţia de circulaţie pe drumul național DN 18, segmentul de drum din Pasul Gutâi, se prelungeşte până duminică, 4 octombrie. Iniţial, restricţia a fost instituită de CNADNR până în 20 septembrie. Pentru că lucrările nu au fost finalizate la termen, a doua dată avansată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost 30 septembrie. Nici până la acest termen nu au fost finalizate lucrările, motiv pentru care CNADNR a anunţat un al treilea termen, 4 octombrie.
Restricţia a fost impusă în vederea executării lucrărilor de reabilitare în cadrul "Programului IV de reabilitare drumuri, 6R11 – Proiectare şi execuţie DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei". Pe perioada măsurii de închidere este deviată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe ruta Baia Mare(DN 1C) – Seini (DN 1C) – Oraşu Nou (DJ 109I) – Sighetu Marmaţiei (DN 18). Pentru autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone, circulaţia va fi redirecţionată pe traseul Baia Mare (DN 18 / DN 1C) – Baia Sprie (DN 18) – Cavnic (DJ 184) – Ocna Şugatag (DJ 109F) – Fereşti (DJ 109F) – Sighetu Marmaţiei (DN 18). Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
MARAMUREȘ: Restricția de circulație prin Pasul Gutâi a fost prelungită

Lasa un raspuns