O întâlnire publică în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş a avut loc astăzi în comuna Fărcaşa. Prin proiect vor fi construite două staţii de sortare a deşeurilor, în Sighetu Marmaţiei şi Sârbi, localitate aparţinătoare comunei Fărcaşa. Aici vor fi sortate deşeurile de hârtie, carton, metal şi plastic, iar pe lângă deşeurile colectate de la populaţie, se va primi un flux de materiale reciclabile din partea operatorilor din industrie, comerţ şi de la instituţii.
La Sârbi, pentru depozitarea finală se va realiza un depozit ecologic amplasat în cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, care se va întinde pe o suprafaţă de 200.000 mp.
„Cuprinde mai multe componente: punctul de control acces amplasare şi cântărire, spaţii administrative, zone de întreţinere utilaje , staţii de sortare a deşeurilor reciclabile, staţie de tratare mecano-biologică şi celule de depozitare. Staţia de sortare din comuna dumneavoastră va deservi partea de sud şi sud-vest a judeţului, aici ajungând deşeurile colectate din zona 1 şi zona 4, zona Târgu Lăpuş. Vor fi angajate aproximativ 28 de persoane care vor lucra în două schimburi”, a arătat Magda Georgescu, expert comunicare proiect.
Tot la Sârbi, localitate care aparţine de comuna Fărcaşa, urmează să se construiască, în cadrul acestui proiect, o staţie de tratare mecano-biologică, la dimensiuni adecvate pentru a procesa deşeurile biodegradabile generate.
"Staţia de tratare mecano-biologică va fi localizată în Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din localitate Sârbi, comuna Fărcaşa, având o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi. Procesele tehnologice ce se vor desfăşura sunt tratarea mecanică şi tratarea biologică şi în această staţie vor fi angajate aproximativ 26 de persoane, deci iată încă un beneficiu pentru comuna dumneavoastră”, a mai susţinut Magda Georgescu.
La întâlnirea de astăzi au participat şi reprezentanţi ai şcolii din comună.
„Colectarea selectivă trebuie să se facă şi la noi deoarece în ţările vestice se face acest lucru. Am fost cu copiii noştri în Austria, în tabără de schi şi au rămas foarte surprinşi acolo cum trebuie să adunăm selectiv, pet-urile separat, hârtia separat, ceea ce sigur noi nu facem încă aici. E bine să învăţăm acest lucru şi părerea mea este că e ceva de viitor”, a spus directorul şcolii din Fărcaşa, Viorelia Vele.
În momentul de faţă, cei doi executanţi lucrează la pregătirea terenului din Sârbi unde urmează să fie construit depozitul ecologic.

Lasa un raspuns