Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, a ajuns la final joi 08 ianuarie cu activităţile desfăşurate de către jandarmii maramureşeni împreună cu elevi din două clase aparţinând Colegiului Economic „Pintea Viteazul” Cavnic.
Cei peste 50 de elevi ai claselor a III-a şi a VII-a, au participat împreună cu jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Ordine şi Siguranţă Publică Montan Cavnic, la mai multe activităţi în cadrul prezentei campanii, ocazie cu care, le-au fost prezentate copiilor atribuţiile Jandarmeriei Montane, materiale specifice din dotarea structurilor specializate în domeniul montan, reguli de care trebuie să ţină seama când aleg un traseu montan şi pe timpul parcurgerii acestuia, precum şi tehnici de acordare a primului ajutor.
Pe parcursul activităţilor, a fost iniţiat un concurs de eseuri cu tema „Respectul faţă de natură este o formă de autorespect! Jandarmeria respectă „legile naturii”! la care au participat 20 de elevi din ambele clase, care în cadrul întâlnirii de azi 08 ianuarie au dat citire lucrărilor realizate, fiind premiaţi toţi participanţii, însă autorii celor mai reuşite lucrări au primit premii speciale, constând în produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!, respectiv rucsacuri, şepci, tricouri, căni termoizolante şi brelocuri.
Scopul activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş în cadrul campaniei, prin toate activităţile organizate – cea de la Ponorâta cu elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale, de la Şuior cu copiii din cadrul Asociaţiei „Cercetaşii Munţilor” Maramureş, de la Valea Vaserului cu elevi ai Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus, de la Baia Mare cu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi cea de la Cavnic cu elevi din cadrul Colegiului Economic „Pintea Viteazul”- a fost acela de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi sensibilizarea tuturor cetăţenilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MARAMUREŞ: Proiectul „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” a ajuns la final

Lasa un raspuns