Maramureş: Programul Rabla 2013, aduce modificări majore

Maramureş: Programul Rabla 2013, aduce modificări majore

O nouă sesiune “Rabla” debutează la începutul lunii aprilie. Maramureşenii care doresc să achiziţioneze maşini noi prin acest program vor avea, însă, o surpriză. Rabla 2013 vine cu modificări majore, de la valoarea voucherului până la condiţionarea  vechimii maşinii. Autoturismele cu norma de poluare Euro 3 mai vechi de zece ani vor fi incluse, începând de anul acesta, în programul care îşi propune să înnoiască parcul auto din România.
Agustin Iluţ, şef la departamentul de Metal, din cadrul societăţii Sc Remat Baia Mare, susţine că programul Rabla, a prins foarte bine în rândul maramureşenilor. Peste 1.000 de maşini au fost casate anual de la începutul programului la punctul de colectare Remat. De precizat este fapul că la nivelul judeţului există trei centre de ridicare a masinilor. “Au fost foarte mulţi maramureşeni interesaţi de programul Rabla. Cel puţin la punctul nostru, anual, am luat peste 1.000 de maşini. Situaţia a stat puţin diferit anul trecut când am avut mai puţine solicitări ” ne-a declarat Augustin Iluţ.
 Înterlocutorul nostru ne-a declarat că aşteaptă ca lună aprilie să de-a start programului “Rabla 2013”. “Din informaţiile pe care le avem până la această oră, programul va debuta în prima decadă a lunii aprilie sau cel târziu în ceea de-a doua decadă. Încă nu ştim nimic cu exactitate.”
Cert este că programul din acest an va aduce modificări majore. Vor fi incluse în programul Rabla numai acele autoturisme care au fost în proprietatea persoanei fizice sau juridice mai mult de un an de zile, astfel că nu se pune problema unei invazii de maşini rulate, foarte vechi pe piaţa din România. De asemenea, autoturismele cu norma de poluare Euro 3 mai vechi de zece ani vor fi incluse, în programul de anul acesta. Tot ca noutate este şi faptul că voucherul nu se ştie daca va putea fi înstrăinat sau dacă posesorul îl va putea folosit doar pentru a cumpara o maşina nouă.
Agustin Iluţ, şef la departamentul de Metal, din cadrul societăţii Remat Baia Mare, ne-a declarat că vestea bună este că valoarea unui cupon va ajunge la 1.500 euro.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.