Procedura de licitatie pentru proiectul reabilitării drumului Baia Sprie-Bârsana a fost reluată, iar autoritățile așteaptă acum firme serioase care să ducă lucrarea la bun sfârșit. Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a celor 56 de kilometri de drum județean este decembrie 2015.
Licitația a fost reluată după ce toate cele 3 societăți comerciale care și-au depus inițial ofertele pentru finalizarea tronsonului de drum au fost declarate neconforme.
“Licitația a fost reluată, documentația a fost încărcată pe SEAP, sperăm ca, în câteva zile să avem confirmată și publicată această documentație. Termenul la care trebuie să stea documentația în sistem electronic este 43 de zile, vom avea fixată și o dată de deschidere a ofertelor, pe care o vom comunica”, a arătat președintele Consiliului Județean, Zamfir Ciceu.
Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor drumului Baia Sprie -Bârsana este decembrie 2015, în caz contrar Consiliul Județean ar urma să suporte cheltuielile lucrărilor nerealizate din bugetul propriu.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
MARAMUREȘ: Procedura de licitație pentru proiectul reabilitării drumului Baia Sprie-Bârsana s-a reluat

Lasa un raspuns