MARAMUREŞ: Problemele asistenţilor maternali din judeţ continuă

MARAMUREŞ: Problemele asistenţilor maternali din judeţ continuă
După doi ani, asistenților maternali din Maramureș li se impută restituirea unor sume de bani, care reprezintă valoarea alocației de hrană pentru copiii înscriși în grădinițe și școli speciale. Disperați de situație, reprezentanții asistenților maternali au ajuns să ceară ajutorul autorităților județene. 
Sumele pe care trebuie să le restituie asistenții maternali oscilează între 1.700 și 2.000 de lei. Înștiințările cu privire la aceste restituiri le-au primit însă la începutul lunii septembrie. Președintele Sindicatului Asistenților Maternali a precizat că sunt persoane care trebuie să dea înapoi școlilor speciale sau grădinițelor chiar și 4.000 de lei. 
„Nu toți copiii consumă această masă. Mai mult decât atât, 11 lei pe zi, 8,5 lei plătesc la masa de la școală mai rămân cu 2,5 lei.” a declarat IULIANA DOMUȚA, președinte Sindicatul Asistenților Maternali. 
La ședința de dialog social au fost prezenți și reprezentanți ai școlilor și grădinițelor speciale, care au precizat că ei nu fac altceva decât să respecte legea. 
„Masa aceea despre care se discută atât de mult, pe care școala le-a asigură în valoare de 8,5 lei, cu mic dejun, masă caldă la amiază, supă și felul doi și chiar nu ne batem joc de meniul care îl au acești copii pentru că sunt bătuți ei de soartă suficient. Toți copiii au mâncat împreună, au avut meniul lor. Noi zilnic facem prezența elevului la programul educațional și porțiile de hrană se comandă pe prezență elev.”, a precizat TINCUȚA HOSSU, director adjunct Școala Specială Baia Mare
11 lei este valoarea alocației de hrană pe care o primesc asistenții maternali. Din această sumă, 8,5 lei se reține pentru masa copiilor pe care o servesc în școli și grădinițe în timpul programului de studiu, iar asistentul maternal mai rămâne în buzunar cu 2,5 lei, bani care, spun sindicaliștii, nu ajung nici pentru un pachet de napolitane pentru cei mici. 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.