MARAMUREȘ: Prin site-urile unor primării bate vântul

MARAMUREȘ: Prin site-urile unor primării bate vântul

Portalul de informații al unor primării maramureșene există, dar lipsește cu desăvârșire! Actualizarea online a datelor nu este printre prioritățile administrațiilor din 6 localități, fapt care a dus la mustrarea secretarilor de acolo.
Secretarilor din primării li s-a cerut încă din luna mai să respecte prevederile legii privind liberul acces la informațiile de interes public. Pe site-urile câtorva primării însă acestea nu sunt postate nici până în prezent.
„Asuaju de Sus, Băsești, Șișesti, Câmpulung la Tisa, Oarța de Jos și Vima. Motivația nu o știu, trebuie să o cer în discuțiile noastre. Celelalte 58 de unități administrative le au parțial sau nu le au”, a arătat prefectul Anton Rohian.
Printre informațiile care trebuie să se regăsească pe site-urile instituțiilor se numără hotărârile consiliilor locale din ultima ședință, dar și declarațiile de avere și interese actualizate la zi.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.