Revoltat de comunicatul de presă al senatorului PSD Sorin Bota, prefectul de Maramureş, Anton Rohian, a făcut astăzi câteva declaraţii privind situaţia deszăpezirii din judeţ. Rohian a arătat că toate deficienţele privind deszăpezirea de pe drumurile naţionale şi judeţene s-au rezolvat în timp util, iar acestea au fost practicabile.
“M-am ocupat cu mare responsabilitate şi aplecare spre această problemă şi am solicitat executivului firmei care a câştigat licitaţia intervenţia directă şi prezenţa personală în teren atunci când fenomenele meteo ne copleşesc. Dar nu ne-au copleşit. Domnul senator a crezut că dorm în perioada ninsorii, dar s-a înşelat. Îi mulţumesc senatorului Sorin Bota pentru colaborare” , a declarat prefectul Anton Rohian.
Nici Gabriel Zetea, şeful de partid al senatorului PSD Sorin Bota, nu a fost mai împăciutor privind această problemă. El i-a replicat că nu e sarcina prefectului să se ocupe de deszăpezire.
“Nu poate prefectul să verifice contracte, că nu face contracte. Aici nu are dreptate domnul Sorin Bota, el are dreptate în ceea ce priveşte reforma în PSD. Nu are dreptate în ceea ce priveşte dezăpezirea, lucrurile s-au desfăşurat într-o manieră acceptabilă în acest an fa?ă de anii anteriori. Contractele de deszăpezire sunt la Bucureşti, la CNADR, nu au legătură cu Maramureşul în ceea ce priveşte drumurile naţionale. În ceea ce priveşte drumurile judeţene, vorbim despre CJ şi societatea de drumuri. Eu sunt de părere că în acest an lucrurile au fost ceva mai bune, am avut şi la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş suficiente fonduri pentru a face o deszăpezire cum trebuie.” a declarat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Cu toate că în calitatea de vicepreşedinte de CJ Gabriel Zetea recunoaşte că există fonduri suficiente pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, maramureşenii se declară nemulţumiţi de situaţia actuală din teren.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
MARAMUREŞ: Prefectul Rohian îi dă replica senatorului Sorin Bota

Lasa un raspuns