MARAMUREȘ: Poliţiştii au constatat 25 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de peste 2000 lei

MARAMUREȘ: Poliţiştii au constatat 25 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de peste 2000 lei

Poliţiştii din Baia Mare, Seini şi de la Secţia 7 Suciu de Sus au organizat acţiuni în cartierele Pirită, Ponorâta şi Ferneziu pentru prevenirea unor fapte antisociale, depistarea persoanelor care nu posedă documente de identitate şi informarea acestora cu privire la obligativitatea deţinerii unor astfel de documente precum şi pentru depistarea persoanelor care locuiesc în aceste zone fără forme legale.
Astfel, au fost legitimate 324 de persoane dintre care 15 au fost conduse la sediul poliţiei pentru clarificarea situaţiei şi îndrumarea acestora către localităţile de domiciliu.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor, poliţiştii au constatat 25 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de peste 2000 lei.
De asemenea, poliţiştii au constatat o infracţiune de furt şi au identificat persoanele bănuite de comiterea acesteia. Totodată, au ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri pentru clarificarea provenienţei lor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.