Peste 200 de elevi maramureșeni au absentat de la prima probă a examenului de evaluare națională, ce a avut loc ieri. Aceștia nu vor mai putea susține următoarea probă în această sesiune.
Pentru proba scrisă la limba și literatura română a examenului de evaluare națională, la nivelul județului Maramureș au fost înscriși 3.882 de candidați. Dintre aceștia, 226 nu s-au prezentat la examenul ce a avut loc ieri, astfel că au susținut această probă doar 3656 de elevi de clasa a VIII-a. Mâine, între orele 09:00 și 11:00, candidații vor susține proba la matematică, în timp ce joi sunt programați la examen cei care susțin proba la limba maternă. În acest an, în județul Maramureș, proba la limba maternă se dă la limba maghiară și germană. Dacă în alți ani existau și elevi care susținea examenul la limba ucraineană, în acest an niciun elev nu a optat pentru această limbă. 90 de candidați sunt așteptați să susțină joi examenul la limba maghiară și 19 elevi la limba germană. Afişarea primelor rezultate ale evaluării naționale este programată pentru data de 26 iunie, până la ora 16:00.
Accesul elevilor în sălile de examen a fost permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. Acestora le este interzis să pătrundă în clasă cu orice fel de lucrări, manuale, dicționare, notițe sau însemnări care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile. La prima probă a evaluării naționale nu s-ar înregistrat incidente.
Una dintre noutățile acestui examen este că ponderea mediei de la evaluarea națională crește de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, așa cum era până acum.

Lasa un raspuns