În perioada 21.10 – 27.10.2013, personalul I.S.U. Maramureş a executat, în total, 125 de intervenţii, cu o medie de circa 18 pe zi. Cele mai multe intervenţii au fost cele ale personalului S.M.U.R.D. Baia Mare, în număr de 55.
Pe parcursul săptămânii trecute, pompierii maramureşeni au executat 17 intervenţii, cu o medie de aproximativ 2 pe zi.
De la începutul anului, personalul I.S.U. Maramureş a executat în total 5935 de intervenţii, cu o medie de circa 20 pe zi. Din total, acţiunile pe linie de pompieri au ajuns la 893, adică o medie de aproximativ 3 pe zi, iar cel al acţiunilor S.M.U.R.D. la 5042, cu o medie de circa 17 pe zi.
Şi specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureş au avut activitate susţinută în ultima săptămână. Ei au efectuat 15 controale din care 10- la instituţii, 3- la operatori economici şi 2- la obiective de investiţii. Personalul inspecţiei a constatat 39 de deficienţe, din care 13 au fost remediate pe timpul controlului. S-au aplicat 4 sancţiuni, constând din tot atâtea avertismente.
În perioada analizată, inspectorii de specialitate au primit 6 cereri de aviz şi 2 de autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost emise 2 autorizaţii şi 4 avize, întocmite 2 notificări pentru transportul deşeurilor periculoase şi respinse 1 cerere de eliberare a autorizaţiei de securitate la incendiu, 4 cereri de eliberare a avizului de securitate la incendiu, respectiv 1 cerere de eliberare a avizului de protecţie civilă.
Pe parcursul săptămânii trecute, personalul Inspecţiei de prevenire a participat la 1 exerciţiu de alarmare publică, în localitatea Suciu de Sus şi 7 activităţi de informare preventivă în cadrul Campaniilor Naţionale de Informare Preventivă: “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, etapa a II-a şi ,”R.I.S.C. – Renunţă, Improvizaţiile Sunt Catastrofale”, constând în exerciţii practice de pregătire la seisme şi incendii, în unităţi de învăţământ din municipiul Baia Mare, oraşul Şomcuta Mare şi comuna Copalnic Mănăştur.

Lasa un raspuns