La videoconferinţa cu prefecţii a Ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, au fost purtate discuţii referitoare la producerea de inundaţii în perioada următoare. Ministrul a solicitat luarea în considerare a atribuţiilor care le revin prefecţilor, în calitatea lor de preşedinţi ai Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Nu avem un risc iminent de inundaţii, însă vă solicit să fiţi pregătiţi şi din acest punct de vedere, a adăugat Ministrul Administraţiei şi Internelor. Acesta a mai solicitat efectuarea unei analize, prin intermediul ISU, a materialelor existente în dotare. Ministrul a mai făcut apel pentru participarea la cursurile de pregătire pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă a aleşilor locali. În perioada 24-26 februarie sunt prognozate precipitaţii sub formă de zăpadă în partea de nord a ţării, iar vremea se va răci în intervalul 26-29 februarie a.c., urmând ca precipitaţii să apară în ziua de 5 martie.
De asemenea, a solicitat o inventariere a materialelor şi mijloacelor de intervenţie există în cazul producerii unor inundaţii (saci, nisip, lopeţi, utilaje etc). O altă măsură luată se referă la monitorizarea permanentă a iazurilor de decantare, respectiv a zonelor de risc de pe raza fiecărei localităţi. Trebuie asigurată şi scurgerea de pe versanţi, fără colmatarea şanţurilor sau gurilor de canalizare.
Stiri de actualitate:
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
MARAMURES: NU EXISTĂ RISC DE INUNDAŢII PENTRU PERIOADA URMĂTOARE

Lasa un raspuns