MARAMUREȘ: Liberalii își consolidează organizațiile

MARAMUREȘ: Liberalii își consolidează organizațiile

Un consilier judeţean anunţă, pe blogul său, că liberalii maramureşeni au parte de o vară fierbinte. În această perioadă, conducerea partidului participă la întâlniri zonale cu membrii, activităţi aferente programului de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale.
Deşi este vară, perioadă de concedii, liberalii maramureşeni „se odihnesc activ”, scrie consilierul judeţean liberal Ion Beuca pe blogul său. Potrivit politicianului, în această perioadă au loc întâlniri zonale care au rolul de a consolida organizaţiile locale ale PNL Totodată, în acest interval se depun candidaturile pentru alegerile locale din 2016, însoţite de proiecte politice şi administrative. Nu în ultimul rând, liberalii maramureşeni strâng semnături pentru demiterea lui Victor Ponta.
“Este o vară „fierbinte” pentru liberalii maramureşeni. Între timp, adversarii noştri politici continuă să ne „surprindă”. PLR-ul judeţean s-a contopit cu PC-ul judeţean, dar Zamfir Ciceu, preşedintele CJ Maramureş, a fost lăsat „pe dinafară”. UNPR-ul l-a trimis pe Emil Ambruş sa „contempleze” Someşul de pe podul de la Ulmeni, iar PSD-iştii maramureşeni urmăresc la ROMÂNIA TV filmul „Măcelul roşu” cu Ion Iliescu în rol secundar”, mai scrie consilierul judeţean Ion Beuca pe blogul său.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.