MARAMUREŞ: Laptele şi cornul din programul guvernamental vor ajunge cu întârziere la elevi şi în acest an

MARAMUREŞ: Laptele şi cornul din programul guvernamental vor ajunge cu întârziere la elevi şi în acest an

Şi în acest an şcolar laptele si cornul din programul guvernamental cu acelaşi nume vor ajunge cu întârzire la elevii maramureşeni. Abia luni a avut loc licitaţia organizizată de Consiliul Judeţean pentru cele două produse, aşa încât produsele vor fi primite de copii cam de la sfârşitul lunii. Asta doar dacă toate procedurile vor decurge conform planului.

Peste 51.000 de elevi din ciclul primar şi gimnazial care învaţă în şcolile din judeţ vor primi din partea Guvernului produsele lactate şi de panificaţie.

“În data de 7 octombrie a avut loc licitaţia pentru cele două produse, au participat patru firme pentru produsele de panificaţie şi două firme pentru lapte. În momentul de faţă comisia de la Bucureşti evaluează ofertele, preţul cel mai scăzut dictează câştigătorii”, a declarat pentru maramedia.ro inspectorul Mihaela Muntean, de la Consiliul Judeţean.
Pentru fiecare elev se alocă 1,17 lei pe zi pentru produsele de panificaţie şi pentru lactate.

Dacă licitaţia nu va fi contestată, cele două produse le vor fi distribuite elevilor de la sfârşitul lunii. În caz contrar, distribuirea va fi făcută după soluţionarea contestaţiilor şi desemnarea firmelor câştigătoare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.