Astăzi, la iniţiativa comisarului şef de poliţie Viorica Marincaş, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, la sediul unităţii a avut loc un simpozion cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, ,,ca dovadă a sensibilităţii noastre la poezie, la cultură” aşa cum a precizat şeful inspectoratului.
Invitaţi de onoare au fost profesorul Săluc Horvat, fondatorul şi directorul revistei culturale ,,Nord Literar”, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare şi actorul Paul Antoniu. De asemenea, la activitatea organizată au participat, alături de poliţişti, şi comisar şef de poliţie Dr. Bancoş Marin, şeful Serviciului Telecomunicaţii Speciale Maramureş şi comisar şef de poliţie, doctorul Filip Tănase, şeful Centrului Medical Judeţean Maramureş.
Domnul profesor Săluc Horvat, cunoscut la nivel internaţional ca un renumit eminescolog, a făcut o incursiune în viaţa şi opera marelui poet, amintind aspecte ale călătoriei sinuoase şi ale peregrinărilor poetului. El a realizat o prezentare obiectivă, punctând opiniile criticilor, atât pe cele care îl elogiază pe poet cât şi pe cele care contestă valoarea operei eminesciene.
Actorul Paul Antoniu a reuşit să emoţioneze auditoriul cu un recital poetic eminescian. Creaţii dedicate poetului Mihai Eminescu de către scriitorii Grigore Vieru şi Geo Bogza au fost interpretate cu măiestrie şi sensibilitate de actor.
Gazda acestui eveniment, comisarul şef de poliţie Viorica Marincaş, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, a mulţumit invitaţilor pentru ,,regalul eminescian” şi le-a urat sănătate şi spor în a-şi atinge dezideratele propuse.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MARAMUREŞ: La sediul IPJ a avut loc un simpozion cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu

Lasa un raspuns